miercuri, 29 octombrie 2014

François Lenormant :: Magia la caldeeni



Cuvânt înainte de:
Constantin Daniel
Traducere din limba franceză şi
anexe de: Gabriel Avram
Ed. Herald, Bucureşti, 2011
ISBN: 978-973-111-243-5. 236 p.

Chiar dacă această excepţională lucrare a văzut lumina tiparului cu foarte mult timp în urmă, în anul 1874 la Paris, ea se impune şi astăzi ca absolut necesară publicului cititor român preocupat de istoria religiilor în general, dar mai cu seamă celui axat pe studierea istoriei magiei şi a demonologiei.
Demonologia asiro-babiloniană, pe cât de complexă, pe atât de misterioasă, evidenţiază cu grijă atributele fiecărei fiinţe demonice în parte, ierarhia lor fiind savant clarificată (p.45). Până la momentul la care autotul scria aceste rânduri, erau cunoscute cinci clase de demoni, general structurate în câte şapte subgrupe. Ierarhizarea avea ca bază misterioasa legătură dintre atribute, reflectate în numele acestora (p.47), de unde şi importanţa recunoaşterii lor.
Autorul mai încearcă o ierarhizare în funcţie de numărul spiritelor şi a relaţiei pe care o dezvoltă cu lumea creată, de la cele mai înalte planuri la cele mai inferioare, o structură extrem de bine prezentată şi argumentată cu nume şi atribute ce evident sunt imposibil de amintit aici.
Apare evidentă şi ideea dualismului, dar nu unul zoroastrian, radical. Demonii puteau fi binevoitori sau buni cu unii dintre oameni şi feroce ori răi cu alţii, pentru ca mai apoi rolurile să se inverseze (p.192).
Se disting, în relaţia dintre magie şi religie, mai multe etape în dezvoltarea celei dintâi (p.91-94), la rândul ei demonologia fiind adesea aservită magiei teurgice. Evident că autorul nu uită să trateze şi relaţia strânsă între magia/religia egipteană şi magia caldeeană, precum şi dezvoltarea religiei acesteia din urmă, în tehnici ce contrabalansează frica de întunericul cel viu prin intermediul mitului şi cultului ce postulează existenţa zeilor luminii precum şi a spiritelor bune intermediare (îngerii / igili).

Cunoaşterea comportamentului demonilor se va reflecta treptat odată cu dezvoltarea cultului caldeean, cu toate că preotul va fi confundat ori identificat încă mult timp cu un magician. Singura diferenţă notabilă constâ în aceea că el se opune deschis forţelor răului (p.91) prin talismante, formule şi prin construcţia primelor cărţi de magie.
Primele scrieri sau grimoare colecţii al doctrinelor magice până atunci orale, apare în Akkad, inspirate, după părerea mea, din cele egiptene. În această fază oarecum definitorie a demonologiei acadiene, litaniile, incantaţiile sau imnurile, constituie deja baza unei teorii a cărei fundaţie este dualitatea, de data aceasta recunoscută ca zoroastriană, ca o veşnică luptă a binelui cu răul. Conflictul acestor forţe influenţează destinul omului şi de aici rolul manticii în descoperirea şi, dacă e posibil, în eludarea lui, în acest sens astrologia ocupând un loc central. Utilizarea talismanelor şi a pietrelor preţioase vine deci în sprijinul contrabalansării destinului rău, recunoscut cel mai adesea prin apariţia bolii, o personificare a viului demonic.

d.p.a.
office.gnosti@gmail.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bloguri, Bloggeri si Cititori