Traducere şi îngrijire ediţie de
Ilie Iliescu
Ed. Herald, Bucureşti, 2005
240p., ISBN: 973-7970-38-1
Cunoaşterea
proprietăţilor şi relaţiilor dintre lucruri, modul în care realităţile
interacţionează şi se influenţează reciproc, reprezintă modelul arhetipal al
dorinţei de iniţiere în arta alchemică. Atunci când se realizează gnoza
(cunoaşterea filosofică), apare cu siguranţă ştiinţa (experimentul), ce nu este
altceva decât curajoasa manipulare a proprietăţilor deja cunoscute a lucrurilor
şi fiinţelor pentru a obţine efectele propuse, intuite de noi, dar care de fapt
sunt mai înainte „plantate” în sufletul nostru de către divinitate.
Autenticitatea
celor şapte tratate alchemie nu permite vreo urmă de îndoială. Autorul lor este
Paracelsus, chiar Eliphas Lévi, amintind de primul dintre ele în cartea Ritualul
înaltei Magii.
Filosofii
lui Paracelsus sunt alchimiştii, singurii capabili să filosofeze cu privire la
ceea ce le este cunoscut. Numai acela care prin cunoaştere stăpâneşte natura,
poate vorbi despre ea, adică filosoful, iniţiatul ce deopotrivă e alchimist, în
latura lui ocultă, după cum e medic, în cea lumească. Acesta este Paracelsus, alchimist
şi filosof deopotrivă, ce reuşeşte să-şi expună gradual experienţa în cele şapte
tratate dedicate alchimiei, fără a putea însă fi oprit de Biserică, situaţie
deja expusă de Fanz Hartmann,
în excepţionanul studiu cu privire la viaţa şi opera lui Paracelsus.
Experienţa
cunoaşterii ce practic stă la baza ştiinţei alchemice este greu spre imposibil de
recuperat, aceasta nu doar din cauza vechimii sale, ci şi din aceea că s-a
divizat de-a lungul timpului, începând cu patriarhii poporului evreu (de aici
originea ei divină), Moise fiind singurul ce a reuşit o joncţiune a
cunoştinţelor evreieşti cu cele egiptene („sincretismul” alchemic). Tot aici se
regăsesc pe surse şi în diferite stadii de informare: Ilie, magia persană şi Hermes
Mercurius Trismegistus. La final, deţinem prima compilaţie de ştiinţe oculte, kabbala
iudaică, din seva căreia va renaşte alchimia (p.153-163).
Opoziţia
diavolului e recunoscută de autor în încercarea de a discredita până la a
distruge această artă a cărei surse iniţiale nu pot fi decât divine, aceasta pentru
că numai Dumnezeu cunoaşte proprietăţile tuturor lucrurilor şi luminează
oamenii cu privire la interacţiunile dintre ele, oferind „idei” prin
intermediul cărora pot manipula esenţele cu scopul de a aduce vindecare şi o
viaţă prosperă. Apologia autorului este clară, după cum e şi porunca de a
stăpâni pământul dată de Creatoru primilor oameni. Nu poţi stăpâni dacă nu
începi să cunoşti. Iar a stăpâni înseamnă a manipula, ori în manipulare îşi
originea întreaga teorie şi practică alchemică.
Paracelsus
nu vede deci nimic demonic în filosofia şi practica alchemică pe care o descrie
ce-i drept, la modul ocultat, însă nu fără înţeles pentru aceia dintre noi deja
pasionaţi de domeniu. Cert e că nu avem de-a face cu un studiu de istorie a
alchimiei, cu toate că părţi de istorie le găsim pe ici, pe colo, motiv pentru
care trebuie să recunosc că pregătirea teoretică temeinică a cititorului e una
din condiţiile absolut necesare pentru a înţelege sensurile ei ascunse. În
rest, întreg materialul ni se descoperă în funcţie de cunoaşterea pe care o
deţinem de planul ocult şi evident, de interesul arăta subiectului.
d.p.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu