marți, 9 octombrie 2012

Ion Ghinoiu :: Lumea de aici, lumea de dincolo. Ipostaze româneşti ale nemuririi



Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999
329p., ISBN: 973-577-169-1

Prin vălul morţii ce se interpune între lumea de aici şi cea de dincolo, se creează impresia unei stăti de ruptură a ceea ce ar trebui să ne reprezinte continuu, ca un fir, viaţa. Ghinoiu dovedeşte apelând la etnologia românească pe care o plasează permanent într-un studiu comparativ cu celelalte sisteme religioase, pre-creştine, creştine şi necreştine, că această ruptură de plan, poate fi relativ uşor depăşită prin înţelegerea corectă a unei serii întregi de simboluri, ce mai apoi sunt aplicate în rituri, populare, am spune noi astăzi, dar care numai astfel îşi găsesc pe deplin reflecţia practică în ceea ce noi numim „lumea de dincolo”.
Tot ceea ce este aici se oglindeşte ori e o „oglindire” sau mesaj trimis celeilalte lumi în care se pare că-şi găseşte reflecţia (bordeiu / sicriul, casa / mormântul, satul / cimitirul etc). Ne aflăm astfel într-o relaţie simbolică reală, precum moartea privită ca naştere, uneori antropomorfizată sau zoomorfizată, însă întotdeauna vie. Trecerea ca prag e surprinsă ritului de „decantare” şi nici nu se putea astfel, pentru că ce e al acestei lumi rămâne aici, după cum ce nu-i aparţine, pleacă ori este răpit.
Uşurarea morţii prin cererea iertării, pomana dată în timpul vieţii, sunt semne ale pregătirii călătorului de drum, iar odată ce sufletul părăseşte trupul, ceilalţi (ai casei) continuă acţiunea rituală, cum este scalda, îmbrăcatul şi gătitul mortului, banul oferit pentru plata vămilor, toiagul şi altele, toate acestea având scopul de a încheia cu bine ciclul acestei vieţi, pentru ca sufletul să părăsească mulţumit lumea materială ce nu-i mai aparţine. Orice eroare de rit poate reţine esenţa spirituală într-o stare de „împământenire” nefirească în jurul trupului fără viaţă, a locuinţei sau a locurilor, motiv se ia inevitabil în discuţie existenţa sufletelor rătăcite, a ielelor şi a strigoilor.

Pe întreg parcursul studiului, autorul ne dovedeşte nu doar existenţa unei spiritualităţi româneşti extrem de bogate şi diversificate, ci mai mult decât atât, el ne descoperă o adevărată „liturghie” populară românească, plină de simbol şi rit, ce se dezvoltă, în cazul de faţă, în jurul relaţiei de trecere a pragului dintre cele două lumi. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un act cursiv şi profund spiritual, de care acest popor nu s-a dezis de milenii.

d.p.a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bloguri, Bloggeri si Cititori